HCL 89/2022

privind înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație a municipiului Timișoara prin reorganizarea structurală a serviciilor publice de sănătate și educație oferite de municipalitate

Articole

Art. 1: Se înființează Administrația pentru Sănătate și Educație a municipiului Timișoara- instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al municipiului Timișoara.
Art. 2: Se aprobă organizarea și statul de funcții pentru Administrația pentru Sănătate și Educație a municipiului Timișoara conform Anexelor nr. 1, 2, 3 și 4 - care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3: (1) Se desființează Serviciul Public Asistență Medicală Școlară - serviciul public fără personalitate juridică din subordinea Consiliului Local.
(2) Personalul din cadrul Serviciului Public Asistență Medicală Școlară va fi preluat în cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a municipiului Timișoara în conduțiile legii, în termen de 60 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
(3) Patrimoniul Serviciului Public Asistență Medicală Școlară se preia de către Administrația pentru Sănătate și Educație a municipiului Timișoara pe baza de protocol de predare - preluare, încheiat în termen de 60 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Administrația pentru Sănătate și Educație a municipiului Timișoara si serviciul public desființat, sub coordonarea Compartimentului Evidență Personal din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, în termen de 60 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
Art.5: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte prevederi contrare se abrogă.
Art.6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Judeţul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcției Economice;
- Direcției Patrimoniu;
- Compartimentului Evidență Personal;
- Structurilor de rangul I din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Serviciului Public Asistență Medicală Școlară;
- Mass - media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 3 abținere.

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2022-2124/2022 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Avizul Comisiei Paritare nr. SC2022-1224/21.01.2022 și SC2022 - 5521/11.03.2022;
Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC2022-2125/2022;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic - Anexă la Raportul de specialitate nr.SC2022-2125/2022 ;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Luând în considerare prevederile:
- OUG nr.162/2008, privind transferul ansamblului de atribuții şi competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației locale aprobată prin Legea 174/2011;
- HG nr.56/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 162/2008, privind transferul ansamblului de atribuții şi competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale;
- Ordinului comun al Ministrului Sănătății si Ministrului Educației nr. 438/4.629/13.08.2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos;
- Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
- Legii nr.1/2011 educației naționale, modificată;
- Ordinul Ministrului Educației nr. 4.597/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat;
- Ordinul Ministerului Educației nr. 5511/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2022 - 2023;
- Art.III din OUG nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare;
În conformitate cu prevederile art. 154 alin.(4), art.155 alin.(1) lit.d alin.(5) lit.a, c, coroborate cu prevederile art.129, alin. (2), lit.a) si alin. (3) lit.c), art.130 și art.196 alin (1) lit. a) și cu prevederile art.240 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont că a fost îndeplinită procedura reglementată de prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Este utilă această pagină?